Într-o dimineata atât de calma ca si celalalte dar mereu diferite , nascându-se mereu ceva nou , ceva în care Natura are mereu de oferit omenirii . Ma zgârie putin perna , ma întorc pe partea cealalta dar continuu sa dorm în linistea ce este împrastiata din vesnicie; aici în locul acesta pur în Natura , în libertatea creatiei . Simt un aer rece trimis de Natura fiind gazduit de aceasta camera care îl astepta cu usa deschisa , fiind deja obisnuita . Deschid un ochi , încerc sa-l deschid mai bine,nu vad nimic.Era cam pe la ora sapte , cam închis aerul, era o dimineata mai urâta, mai neagra dar calma. Mai stau putin dar devin nelinistit . Bunica în fiecare dimineata se ducea la magazin si-mi aducea un dulce, un dulce care-mi deschidea ziua . Feresc patura care ma trimitea în lumea viselor cu o viteza neasteptata,m-am uitat pe perna de lânga mine , acolo unde dormea bunica si care în fiecare dimineata, acea perna gazduia surpriza mereu schimbata. Ma asez putin cu fundul pe pat , ma frec putin la ochi pentru a iesi cu adevarat din lumea viselor care ma înconjoara. Eram în pijamale albastre, îmi mai iau un pulover de-al bunicii , era cam rece aerul din casa, îmi iau slapiii care erau mari pentru mine, i-am luat invers dar nu am simtit, îmi pun mai bine puloverul pe mine si încerc sa ies afara. Nu stiu.....când am facut primul pas , am simtit ceva deosebit care îl voi cunoaste în viitorul apropiat. Continuu sa ies, ajung pe hol , parca dintr-o data aerul rece s-a oprit .Îmi pun mâinile sub brat,mâinile erau acoperite de mânecile mari si calduroae.Cobor prispa , merg alene si înca visator prin iarba care îmi uda vârful picioarelor, merg foarte încet, parca eram în doua lumi si trebuia sa traiesc în ele în acelasi timp. Ma impiedic în pietrele din fata bucatariei , nu am vazut animalele scoase afara, usa de la bucatarie nu era închisa, ma apropii , o deschid mai mult cu mânecile puloverului; totul era ca o întrebare când am intrat, ca si cum lucrurile de acolo trebuiau sa fie rezolvate în urmatoarea secunda dar îsi astepta îngrijitorul, era si galeta pentru lapte pregatita,pusa pe jumatate de masa.Lemnele asteptau comanda de a ardea dar lipsea comandantul, nu intru prea tare în bucatarie, logic, sunt putin îngrijorat, înca nu am iesit din acea lume, oricum mi se parea ciudat pe afara, cam urât, trist si cam misterios.Ies afara, las usa deschisa si continui a ma deplasa încet în gradina pentru cautatera bunicii . Deja eram ud la picioare dar continuui sa merg, nu am vazut nimic si ma îndrept spre o buturuga pentru a ma aseza putin, fiind singura buturuga din gradina, foarte batrâna si acolo mergeam în fiecare zi , dar nu dimineata.

Ma asez pe buturuga, era cu doua trepte, era veche, pe aceasi directie a rasaritului , ea simte cum greutatea copilului devine mai grea , timpul îmbatrâneste pentru buturuga si cum viitorul ajuta evolutia Terrei..... Las capul jos... ma uit putin în iarba de sub picior,mai admir în suflet aerul de dimineata care îmi dadea o viata ......mereu misterioasa si placuta pentru suflet.Noi eram într-o zona între deal si munte , dar muntii erau aproape . Ridic capul , ma iut la copacii aflati cam pe la sapte metrii de mine , încep a-i admira pentru ca simteam ca voi descoperi ceva nou , ceva în care omenirea nu prea simte si vroiam sa ma linistesc acolo pâna cand va veni bunica mea. Aleg un copac , era cel mai aproape de mine , ma uit mai exact la tulpina care era înalta si sigura pe ea în legatura cu viitorul ei. Ma uit clar la copac, tulpina...dar ceva nu e în regula, vreau sa descoper ceva de la el, defapt eu nu am vazut acel copac....doresc sa-l cunosc mai bine dar altfel. Continui sa ma uit în acelasi loc .....ma relaxez tot mai mult prin descoperiarea acelui copac, si îmi spun în gândul meu: e doar material dar nu viata......... Încep a ma concentra putin,a vedea altfel........da!!!!da !!!!vad!!!!! observ ceva nou dar diferit de tot. Vad acum la tulpina neagra de suparare cum se transforma.......se transforma în viu....în existenta cum nu mai face parte din material si din ceva pur arâtând ca o slava neavând o forma proprie. Devine totul albastru , un albastru care avea personalitate, un albastru care te duce catre un infinit posibil.........Tulpina parca nu mai era asa ca înainte, capatase alte marimi foarte greu de înteles,diametrul tulpinei era de doua ori mai mare decât înainte .
Tulpina.....un albastru combinat roz, o culoare care ajuta la creearea frumosului si existenta vesniciei . Tulpina parca nu mai era asa ca înainte, capatase alte marimi foarte greu de înteles,diametrul tulpinei era de doua ori mai mare decât înainte. Culorile mereu deschise si mai închise dar aceasi valoare dar era un albastru transparent , tulpina, dupa formele care le dadeau culorile era un izvor, un izvor vesnic , dar urca în necunoscut, perpendicular ......dar placut si acceptat de frumos, iar izvoarele erau împartite în alte câteva dar lagate de ele prin acea culoare roz,izvoarele se puneau unul sub altele formând minunata tulpina, drept rezultatul artei culorilor frumosului........... Dar nu era un lucru din natura, era mult mai mult, era o speranta, o iesire din materialul urat si care nu are drept la frumos , acea creatie te vindeca numai prin priviri, nu trebuia sa te duci la ea, te cauta, te simte, te accepta, îti da sansa sa cunosti ceea ce în omenire e doar un vis adunat din cele zeci de mii de vise mai visatoare pentru om. Când ma uitam , parca vorbea cu mine, îmi zâmbea prin forme, îmi transmitea posibilul , nu aveam nevoie de material, de bani , de scop. Nu îmi dadea voie sa ma intereseze timpul, parca totul era oprit , banda timpului a fost taiata dar functionala, si totusi era infinita , dar nu în material si în posibil dat ca oferta de ea. Am simtit ceea ce nici în imaginatia mea nu aparea.....sufletul....o! ce gazda , ce transformare, schimbare, era în el, Doamne ce......înflacarator din puteri ma simteam .....Doamne ce.....vesel în corpul meu mai eram, cunoscându-se dupa tranzitia pe care am înfiat-o, cât de bine ma simteam........poate aveam o durere.....da!!!! .... dar o durere, de acum înainte , vesela curata, care o simteai numai prin rana frumosului.Nimic nu se termina daca vrei..........nu tulpina era un început de la baza dar exista continuare, atunci vei vedea cum posibilul oferit de aceste izvoare sunt complexe..... Acum tulpina se împrastie în crengi , ele fiind considerate mai tinere decât tulpina si sa continue infinitatea . Aici izvoarele erau mai energice în posibil, oferea mai multe sanse si se descoperea tot mai mult acest mister de incredibiliate. Ce placere ......ce înaltare catre infinit cu viteza luminii se mai afla în sufletul meu .....Doamne ! ce atmosfera de explozie a exprimarii sufletului în bucurie , dar o alta bucurie, nu cea care o simte omul cand gaseste bani , si o bucurie care le acopera pe celalalte si este mult mai pura. Cum crengile cu formele lor formau un infinit, spre cer, spre locul unde e scopul adevarat.Cât de vii erau, cât de linistite dar si complexe în tot ce este nevoie pentru omenire, poate mai mult.Cum fiecare creanga avea propia forma, propriul sens, dreptul de a oferi posibilitatea omului. Cum fiecare frunza avea propria oferta de posibilitate , avea propria culoare formate de cele doua culori, cum frunza tot un izvor era, dar izvorul a altor izvoare cu acelasi sens ,urcând toate spre vârful care se hranea cu admiratie , coborând încet si foarte calm având timp destul sa coboare prin mijlocul acesteea, un drum pietruit de timp si de experienta. Un copac ....... un RAI care nu cere definitie , un copac care vrea promovat de cei din jur , mai exact oferea .....dar numai prin descoperire. Forma copacului era ca doua mâini lipite cu degetele deschise spre cer fiind asezate ca o cupola , dar fara vârf. În nici un caz vârful copacului nu se vedea, era acoperit cu un nor, în care nu stiai daca se opreste. Ma uit putin în jur , observ ca totul ia viata, dar nu material si în posibil . Absolut totul devine ca copacul , toate firele de iarba acum au sens ,cum capetele acestora erau în albastru iar interiorul în roz dar vârful lor era ca o pacura numai din transparentul albastrului care era infinit spre cer ,însa nu prea se observa. Cum ele începeau a zâmbi , cum aveau dreptul la exprimarea iubirii în posibil si pluteau foarte frumos în locul în care erau prinse dar nu de acolo începeau si din adâncul infinitului care culegea tot frumosul lor . Dar padurea de departe care era ca niste nori numai in roz cu liniile albastre care se tot schimbau dar cu directia spre cer. Sau muntii care erau ca niste piramide vulcanice , iar larva lor era infinitul, deci totul si orice era un infinit. Cerul avea o combinatie numai cu galben si grii dar mai avea si forma ca o deschidere , ca o poarta rotunda deschisa pentru frumosul care tot venea din infinitul adâncului si care formele reprezentau cu adevarat existenta lui. Mai stau putin si observ ca buturuga pe care stateam se ridica cu mine în sus, capatase viata, nu mai era cea fost, devenind mai mare devenind fix ca tulpina copacului pe care am vazut-o prima data. Iar eu aram asezat pe o perna care îsi schimba forma dupa cum vroiam eu . Ma ridica pâna dupa acei nori care de obicei nu erau la o înaltime mare, când ajung la acel nivel, ma dau jos pe treptele care apareau fix când coboram din acel lift. Cobor în acel copac ramân putin strain de ce e acolo, trec printre crengile, ramurile copacului care nu se opreau , dar eu treceam printre ele , dar defapt era o alta sansa catre frumos. Mai fac un pas , totul se schimba ,e o noua transformare oferita de frumos ,erau pete negre, o ceata din negru dar putin transparent alaturi de nelipsita culoare roz care dadea viata , era mai viu , combinate cu pete , puncte albastre în acel loc din vesnicie si care se izbeau în mine , iar ca scuze îti oferea multe sanse ale creadibilitatii. Când sa se izbeasca o pata din roz în mine, atunci ma striga bunica . Se sparge totul , dar cam greu , ies din frumos, ajung în urât , în material , în nefrumos, deci ma despart de acea lume care din urât poti sa faci frumos, care poti sa-i dai viata , deci am revenit, înca mai aveam urmari, vedeam totul altfel , stiam acum sa descoper frumosul din urât si ca în orice se afla frumos, numai sa-l descoperi, sa-i dai viata. O vad pe bunica , dar mult mai bine , parca mai tânara, ea îmi întinse ceva dulce dar eu nu-l mai vedeam, nu stiam de ce întinde mâna si-mi zâmbeste, ea mai încearca, o iau de mâna ,îi spun sa se uite la frumos, la ce merita , mai încerc ,atunci s-a descoperit posibilul, frumosul .De acum ramâne sa traiasca pâna când le va permite destinul....

Toate drepturile sunt rezervate de autor